- sau lipsa contrastului dintre stereotipie si dementa in palmele mele, mai trista decat zborul fara pene. Cumva, undeva ma pierdusem in muntii de guma aromata si nu oricum, la fiecare sfarsit de labirint coseam cate un pitic ca sa-mi poarte noroc. Cumva undeva totusi am muscat din mar, m-a sarutat o Eva si Adam a refuzat sa ma mai iubeasca, inca nu-i crescusera aripi sa poata zbura din cutia Pandorei; el a ramas cu speranta, iar eu, eu am pierdut totul.
Lacul s-a miscorat pana la dimensiunile unei balti si orasul ma sufoca de la solduri in sus, mi-am ascuns mainile de teroare in intuneric, nu vroiam sa le predau Edenului, erau tot ce mai aveam. Armele astea n-au ucis niciodata fiindca n-au avut idee cum, desi pe degetul aratator drept inca scria Iarta-ma toate gloantele erau oarbe.
Nu s-a schimbat nimic, bulevardul e tot acolo, liceul nu si-a luat picioarele in spate inca, desi ar trebui sa alerge de nebun, balconul e legat vizual de acelasi munte care mi-a dat buna dimineata timp de saptesprezece ani, iar lumea urmeaza monoton si neintrerupt cursul unui rau care imi e strain acum. Locul meu pe raft unde mai e, unde sunt toate zambetele si lacrimile si povestile mele uitate? Pe ce alei si in al cui suflet ratacesc pasii mei, fiindca nu-mi mai apartin de mult, au fugit de mine, de interiorul meu urat si de obrajii mei sarati. Tu ai fugit, cu tot cu umbra si soare.
Vreau sa cresc si sa naparlesc pielea asta de copil naiv si sa raman doar copil, sa ma acopar cu blana de urs si sa hibernez, nu e niciun soldatel de plumb si unicornii au devenit o poveste pentru adulti.
Maine sar din avion, pentru o secunda o sa fiu pe acoperisul lumii, in aer, indreptandu-ma cu o viteza fatala catre pamant. Inchid ochii, imi e frica sa sting lumina.
